Tu te duci. Te duci în mintea mea, umbli nestingherit. Cum îți permiți, când eu nu te-am lăsat? Nu îți pasă, calci pe amintiri și suflet, le introduci mai adânc în mine. Deja sunt cu amintiri cu dublu sens.

                Umbli cam mult,dragul meu, o să obosești, pe mine deja m-ai obosit. M-ai obosit sufletește de când te-ai hotărât să mă înscrii într-o alergătură de cursă lungă, uitând să precizezi că pe parcurs se va tranforma în scurtă, mai scurtă decât nopțile în care nu dormeam și treceau prea repede. Eu am alergat partea mea,până mi-am dat seama că m-ai înscris într-o cursă cu șanse inegale.

                Mă obosești fizic pentru că nu mai dorm. Nopțile sunt mai lucide pentru mine decât zilele. Iubitule, știi că atunci când mintea mea știe că trebuie să se odihnească , ea se gândește la tine? Dar tu doar mă obosești pentru că eu nu înțeleg ce îmi arată mintea, e bleagă și caută semnificații unde nu sunt, unde eu nu caut.

                Eu vreau să dorm, ea nu vrea. Ea vrea să se gândească la tine pentru că ziua nu o las. Ziua am o viață, iar noaptea te am pe tine, încă.

                Dragule, tu nu vei mai fi și atunci nopțile vor fi doar cu mine. Voi fi singură și odihnită , fără alt suflet către care să alerg. Termin cursa asta, la sfărșit sunt eu.