Atunci. Acum.

          Iubite suflet, îmi este dor de tine. Nu la modul real, concret, dureros, agonisant.Îmi lipsești pur și simplu. În unele zile mai mult decât în altele. Îmi lipsești în zilele care erau pline de tine, erau pline de noi.
          Te vindec, încet , dar sigur. Poate îmi lipsești, dar îți vine să crezi că defapt nu te mai vreau? Nostalgia poate? Obișnuința poate? O parte din mine de 3 ani lipsește. Ai plecat cu multe: speranțe, vise, iubiri...încredere. Nu le vreau înapoi, o să mi le recuperez singură cumva, dar nu de la tine.
          Am aflat că păsărelele ciripesc frumos, că cerul ziua poate fi la fel de fascinant ca noaptea, că aș da oricând o cameră pe o gură de aer proaspăt, că diminețile sunt defapt frumoase, că o ceașcă de cafea poate fi iubire lichidă, că aroma parfumului tău o pot găsi în lift, în metrou și să mă gândesc la tine,dar niciodată cu tristețe. Am aflat că inima mea poate zâmbi , când defapt plânge. Poate nu înțelegi. Partea care acum te plânge ca pe un mort, e cea care te-a iubit și nu mai exiști. Partea care acum zâmbește, este cea care se contorsiona singură în piept încercând să supraviețuiască pe lângă tot ce mă făceai să trăiesc. Zâmbește pentru că nu îi este frică, pentru că nu se ceartă și nu verifică, pentru că acum e liniștită și își lasă jumătatea să te plângă.
          Te văd în lucruri, în vise, în poze, în cuvinte, în oameni și te văd în ochii mei, care odată aveau priviri doar pentru ai tăi. Te văd pe perna de pe pat, te văd în vis în fiecare dimineață, te văd în flashback-uri involuntar sosite, te văd în modul cum mă privesc acum alții.
          Plănuiesc să îți mulțumesc într-o zi, pentru tot. Nu ironic sau fățarnic, ci real. Să înțelegi ce ai fost pentru mine, când eu nu voi afla poate ce am fost pentru tine. Vreau să o fac când sunt pregătită să îți dau drumul, și îmi verific sufletul în fiecare zi să văd dacă mă apropii. Am început să găsesc motive să îți mulțumesc, dar puține.
          Când îmi va trece, când voi putea să îți pronunț numele, când te voi privi doar cu un zâmbet ca pe o amintire, atunci vei auzi de la mine pentru o ultimă dată. Poate între timp voi fi uitată, poate între timp mă vei desconsidera. dar atunci să știi că te privesc ca pe un om ce a ajuns la inima mea. Acum nu. Aștept acel atunci. Poate și tu.